Astăzi, 1 august, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare, 46 de cadre militare care au îndeplinit stagiul minim în grad sau îl vor îndeplini până la data de 31.12.2024 și au realizat și celelalte condiții legale, au fost avansate în gradul următor.

Consilierii județeni sunt convocați vineri, 31.07.2024, de la ora 14:00, în ședință ordinară. 

Cartea de Identitate a Vehiculului (CIV) are un nou format, adaptat prevederilor legislative actuale, au anunțat luni, 29 iulie, reprezentanții Registrului Auto Român (RAR). 

Apare o nouă televiziune pentru copii, în România. Consiliul Național al Audiovizualului a decis acordarea licenței. 

Agenția Națională de Cadasru și Publicitate Imobiliară a introdus noi gratuități și facilități pentru serviciile prestate de instituțiile subordonate. 

Românii se vor bucura de o minivacanță de patru zile în luna august, oferindu-le o oportunitate binevenită de relaxare. 

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române recomandă conducătorilor auto adaptarea conduitei în trafic, în condițiile temperaturilor deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat, prognozate de Administrația Națională de Meteorologie pentru această perioadă. 

Disparițiile de minori reprezintă un fenomen complex, care generează o emoție puternică în rândul comunității, de mare impact, atenția fiind concentrată în jurul ipostazelor victimale în care se pot regăsi minorii. 

Având în vedere temperaturile ridicate, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare roagă sătmărenii să respecte un set de măsuri.

Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice Satu Mare anunţă întreruperea alimentării cu energie electrică în municipiul Satu Mare. 

Agenții economici din județul Satu Mare oferă 439 locuri de muncă vacante.

Ștrandul Aquastar angajează recepționeră (casieră) pentru sezonul estival - sezonieră. 

România este una dintre țările în care pasiunea pentru jocurile de noroc a cunoscut o creștere semnificativă în ultimii ani. Cu o varietate de opțiuni disponibile, gamblerii se întreabă adesea care este cea mai bună alegere - cazinourile online sau cele tradiționale offline. 

Team building pentru tinerii din sistemul de protecție al copilului organizat de polițiștii sătmăreni.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii