Prim-ministrul Viorica Dăncilă vine duminică în județul Satu Mare. Aceasta va participa la cea de-a 63-a ediție a sărbătorii câmpenești Sâmbra Oilor de pe dealul de la Huta Certeze.

În urma dezbaterilor din ultimele zile privind de salariul minim pe economie, PSD a prezentat dovada edificatoare care confirmă că PNL a fost tot timpul un adversar declarat al creșterii salariului minim pe economie, considerând că o astfel de măsură este „anti-economică” și „anti-socială”.

„Nu recunosc nici un tribunal în afară de Marea Adunare Naţională”. Așa s-a apărat Nicolae Ceaușescu în procesul de la Târgoviște, din decembrie 1989.

”Partidul Național Liberal este singurul partid capabil să reprezinte interesele românilor la nivel european. Iar acest lucru a fost demonstrat cu fapte” susține europarlamentarul PNL Daniel Buda, aflat azi la Satu Mare.

PNL vine în fața românilor, la alegerile europarlamentare din 26 mai, cu o echipă care îmbină experiența, noutatea dar și rezultate concrete obținute din pozițiile ocupate până acum – în Parlamentul European, adminstrație locală și centrală.

Ministrul Gabriel Les și primarul Torok Marian au vizitat azi fabrica Alu Menziken de la Medieșu Aurit, o investiție realizată anul trecut de concernul elvețian Montana Tech Components, care a beneficiat de o subvenție de stat de 20 milioane de euro din partea Guvernului României.

Încă un set de date de la Eurostat spulberă fake-news-urile despre așa-zisa ”guvernare eșuată” a PSD, repetate steril de Iohannis și ai lui, potrivit conducerii PSD Satu Mare.

Guvernele PSD au alocat în ultimii ani județului Satu Mare sume pentru investiții de 20 de ori mai mari decât cele alocate de guvernările anterioare.

Potrivit unei dispoziții emise de Primăria Municipiului Satu Mare, în oraș au fost stabilite 19 locuri speciale privind afișajul electoral pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European din anul 2019.

Întrebările propuse de președintele Klaus Iohannis pentru referendumul pe justiție sunt:

Excelența Sa Hans G. Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, a avut în această dimineață o întâlnire cu reprezentanți ai Patronatului Întreprinderilor Mici și Mijlocii Satu Mare (PIMM), filiala locală a Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR).

Efectele Guvernării PSD în Satu Mare: salariile au crescut cu 47%, iar pensiile cu 25%. PSD a transmis rezultatele Institutului Național de Statistică cu privire la efectele guvernării PSD la Satu Mare.

Cazul Hotelului Sport din Satu Mare se întinde pe un interval de timp îndelungat. Clădirea aflată în posesia Ministerului Sporturilor și Tineretului de ani de zile nu mai este utilizată.

După 30 de ani în care politicienii de la celelalte partide doar au promis, Guvernul PSD a reușit să demareze cele mai mari proiecte de infrastructură pe care sătmărenii le așteaptă de o viață.

Consilierul județean PNL Adrian Cozma a spus azi, în cadrul unei conferințe de presă, că ”ministrul Agriculturii este groparul agriculturii românești”, asta după ce Guvernul împreună cu Ministrul Agriculturii Daea au reuşit performanţa ca prin 2 acte normative din 2018 să limiteze creşterea porcilor în gospodării.

Ilie Năstase și Anghel Iordănescu, candidați la alegerile europarlamentare, se vor afla mâine la Satu Mare împreună cu președintele UNPR Gabriel Oprea.

În conformitate cu decizia Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, agricultorii vor beneficia de un sprijin material crescut față de cele existente în prezent.

Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a prezentat azi, în cadrul unei ședințe care a avut loc la sediul Primăriei orașului Negrești-Oaș proiectele de investiții pe care ministerul, prin instituțiile subordonate, le va derula în acest an în județul Satu Mare.

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a plantat azi puieți de stejar în pădurea Mujdeni, participând astfel la acțiunea Regiei Naționale a Pădurilor, Romsilva, care are programate în acest an regenerări pe 100 de hectare în județul Satu Mare, în valoare de 2,4 milioane lei.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii