Vasile Fușle senior, împreună cu Vasile Fușle jr. reprezintă CSM Satu Mare la Seminarul Internațional de Judo pentru arbitrii și antrenori, eveniment ce se desfășoară în perioada 23-26 aprilie, în Poiana Brașov.
În această după amiază, la Cămin s-a jucat meciul restant din etapa a XVI-a Ligii a IV-a Elite în care s-au întâlnit FC Olimpia 2010 Satu Mare și Schwaben Kalmandi Cămin.
În perioada 18-19 aprilie la Aiud a avut loc cea de-a XVIII-a ediție a Cupei „Dojokan” la Karate WKC, competiție națională cu tradiție, organizată sub egida Federației Române de Karate WKC.
În perioada 18-19 aprilie 2015 a avut loc la Mediaş, competiţia de tenis de masă rezervată primilor 12 sportivi din Clasamentul Naţional al copiilor 8-10 ani, elaborat de FRTM Bucureşti, unde a participat şi sportivul Szilagyi Paul
După ce în urmă cu două zile antrenorul Olimpiei se plângea de condițiile proaste de pregătire, de starea gazonului vechi de peste 50 de ani și de lipsa terenurilor de antrenament, începând de astăzi conducerea clubului a pus la dispoziția jucătorilor o locație pentru cazare și cantonament în care a investit
Sportivul Marius Lucuț de la CSM Satu Mare a cucerit medalia de aur la Campionatul Național Under 18 - categoria sprint, competiție care s-a desfășurat week-end-ul trecut la Iași.
În acest weekend, la Iași, a avut loc Cupa României la judo și Campionatul național de lupte la sol, clubul CSM Satu Mare obținând rezultate deosebite la ambele competiții.
În perioada 25-26 aprilie 2015 în municipiul Carei va avea loc cea de-a doua ediție a „Cupei Primo” la baschet, la care vor participa echipe de baschet și streetball de băieți și fete cu vârsta între 10- 16 ani din Carei și Satu Mare.
România a cucerit primele medalii la Campionatul European de gimnastică de la Montepellier, aur prin Andreea Munteanu la bârnă şi argint prin Marius Berbecar la paralele.
Lewis Hamilton a trecut primul linia de sosire în seara aceasta în Marele Premiu al statului Bahrain. Britanicul a fost urmat de Kimi Raikkonen, care a profitat de problemele lui Nico Rosberg cu frânele pentru a-i sufla acestuia poziția a doua.
Liderul din Liga a IV-a ELTE a suferit în acest weekend prima înfrângere din acest campionat fiind învinsă la scor, pe teren propriu, de Voinţa Doba care le-a marcat 7 goluri și a relansat astfel lupta pentru locul întâi.
Judoka de la CSM Satu Mare, Vasile Fuşle jr., a cucerit medalia de aur în cadrul Masters Judo Championship, competiţie ce s-a desfăşurat sâmbătă, 18 aprilie, în Slovacia.
În acest weekend, la invitaţia pompierilor din judeţul Szabolcs-Szatmar-Bereg, o delegație a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Someş” al judeţului Satu Mare, formată din
Astăzi, în etapa a III-a din play-off-ul ligii a II-a, pe un timp friguros, fără galerii, cu spectatori foarte puțini dar cu goluri multe, din păcate cele mai multe în poarta Olimpiei, a venit inevitabil și al șaptelea meci fără victorie pentru elevii lui Tibi Csik.
Primul fotbalist din istorie care a fost avertizat cu cartonașul alb a fost Nicușor Craiu, jucătorul celor de la Real Madrid, care a simulat și a contestat decizia arbitrului. Fotbalistul a fost trimis pe banca de rezerve timp de 8 minute după care a revenit pe teren.
Campionatul Mondial de snooker ajunge în 2015 la ediţia cu numărul 78 și se va desfășura în perioada 18 aprilie - 4 mai la Teatrul Crucible, din Sheffield.
Astăzi s-a jucat primul meci din cele organizate de AJF Satu Mare pentru acest weekend în care s-au întâlnit Dacia Medieșu Aurit și Victoria Apa. Gazdele au câștigat fără drept de apel meciul cu un categoric 4-0 la seniori, meciul de juniori nedisputându-se deoarece oaspeții nu s-au prezentat.
În perioada 8-9 mai 2015, va avea loc cea de-a patra ediție a „Memorialului Mircea Dohan” în municipiul Carei, în cadrul căreia se va desfășura un turneu de handbal feminin și masculin

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii