În județul Satu Mare se numără în prezent 338 locuri de muncă vacante, potrivit Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de ploi valabilă de sâmbătă, de la ora 18.00, până luni, la ora 18.00. Atenţionarea vizează vestul, sudul, centrul şi nord-estul ţării.
Biroul Educație din cadrul Serviciului Educație și Asistență Psihosocială al Penitenciarului Satu Mare a organizat miercuri, 30 august 2017, o activitate în comunitate, la care a participat și un grup format din opt deținuți.
Asociatia Werdnig Hoffman Carei a organizat anual tabere destinate persoanelor cu dizabilități la situl arheologic de la Bobald, locatie care ne este pus la dispoziție de către Muzeul Judetean Satu Mare.
„Zilele Maghiare Partium este cel mai mare, cel mai caracteristic și cel mai variat eveniment al regiunii care, cu trecerea anilor, aduce la Satu Mare din ce în ce mai mulți vizitatori”, a declarat Stier Péter, organizator principal, la conferința de presă de evaluare a celei de-a 16-a ediții care a avut loc în această dimineață.
Muzicieni și iubitori de muzică stradală sunt așteptați între 15-17 septembrie la Satu Mare, la cea de-a patra ediție a Festivalului Muzicii de Stradă.
Pregătirile pentru Festivalul "La Dâmburi", principalul festival dedicat tinerilor din municipiul Satu Mare organizat anual de Asociația Tinerilor și Studenților Sătmăreni (Sam Studia), sunt în linie dreaptă.
Primăria municipiului Satu Mare scoate la concurs un post de consilier clasa I, grad profesional superior din cadrul Serviciului Investiţii gospodărire şi întreţinere. 
Aproape 5 procente (1758) dintre vehiculele verificate tehnic la nivel naţional în trafic de inspectorii Registrului Auto Român în primele 6 luni ale anului 2017 prezentau pericol iminent de accidente.
Multe dintre accidentele rutiere se produc din cauza faptului că şoferii se grăbesc să ajungă la destinaţie.
Serviciul de Ambulanta al Judetului (SAJ) Satu Mare organizeaza concurs pentru ocuparea unui post contractual temporar vacant de:
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis azi dimineaţă o informare meteorologică de instabilitate atmosferică, valabilă la nivelul întregii țări, până marți dimineața.
Spectacole de teatru, gală internațională de dans popular și concert Geszti Péter a deschis week-endul celei de-a 16-a ediții a Zilelor Maghiare Partium. Organizatorii au pregătit evenimente de calitate și pe ziua de vineri.
În județul Satu Mare se numără în prezent 355 locuri de muncă vacante, potrivit Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare. 
Orașul Negrești Oaș a fost gazda celui de-al doilea eveniment organizat în cadrul campaniei ”Zero la Mie”, campanie de prevenire a infracțiunilor comise pe fondul consumului de alcool sau droguri inițiată de Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare, în parteneriat cu Centrul Antidrog Satu Mare și Primăriile Municipiului Carei, Negrești Oaș și Tășnad.
Zilele Maghiare Partium este nu doar un loc pentru distracție și pentru întâlniri familiale, ci este un loc potrivit și pentru dialoguri profesionale, anunță organizatorii.
Odată cu apropierea sfârșitului de săptămână, se înmulțesc evenimentele celei de-a 16-a ediții a Zilelor Maghiare Partium. Ziua de joi a fost dedicată și ea distracției.
Modelul de cerere pentru recuperarea taxei auto a fost publicat joi, în Monitorul Oficial, cu o întârziere de două zile față de termenul asumat de Guvern la începutul lunii august, scrie Profit.ro.
Trupa de teatru ARTTIS organizează casting, timp de două zile, 4 - 5 septembrie, între orele 13,00 și 16,00, la Centrul Cultural ”G.M. Zamfirescu din Satu Mare.
Ordonanța de urgență nr.60/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, introduce prima de activare.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii