Expoziția „Muzeul jocurilor pe calculator”are ca temă celebrarea inovațiilor tehnologice realizate în domeniul gaming-ului din România, pe parcursul celor patru decade ale existenței sale.
Deși integrat sferei ludice, domeniul are un impact covârșitor prin aderența sa socială și prin aportul ce l-a adus în dezvoltarea tehnologiei calculatoarelor, în special pe linia calculatoarelor personale. Este un domeniu tânăr a cărei dezvoltare a explodat în ultimele decenii sub forma unei adevărate industrii, iar această dezvoltare explozivă a obligat la căutarea a noi și noi elemente de originalitate, căutare ce a putut fi asigurată prin apelul la valorile inepuizabile ale patrimoniului cultural și ale culturilor naționale. La acest moment de dezvoltare s-a ajuns în stadiul în care se naște controversa aprecierii măsurii în care această interferență între gaming și cultură va duce la o integrare a domeniului în culturile naționale, așa cum s-a produs cu numeroase alte domenii ale delectării minții (muzica, literatura, artele plastice, teatrul, cinematografia).
Vernisarea expoziției de Ziua Culturii Naționale este un prilej de a evalua contextul social actual, puternic afectat de mediul virtual, un prilej de a constata că tradiția și modernitatea deși sunt aparent opuse, au reprezentat matricea în care s-a produs dezvoltarea elementelor definitorii ale culturii românești.
Vernisaj:15 ianuarie 2025, ora 17:00, Muzeul Județean Satu Mare- B-dul dr. Vasile Lucaciu, nr. 21.