Primăria Municipiului Carei a început marea asfaltare. Lucrările au fost împărțite în patru pachete.
Primăria municipiului Satu Mare aduce la cunoştinţă următoarele reglementări privind circulaţia rutieră:
Consiliului Local al municipiului Satu Mare se convoacă în şedinţă extraordinară, pe data de 23.03.2017, ora 14,00.
Azi, avertismentul este sancțiunea principală pe care polițiștii o aplică, la nivel național.
Potrivit Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare, în județ se află 389 locuri  de muncă vacante. Dintre acestea, 42 sunt destinate persoanelor cu studii superioare, 289 - persoanelor cu studii medii și 58 - persoanelor fără calificare. 
Cărţile de identitate vor fi schimbate cu cărţi electronice, care pot fi eliberate de la naştere, la solicitarea părinţilor, acestea urmând să aibă valabilitate doi ani, patru ani sau zece ani, în funcţie de vârsta titularului.
Primăria Satu Mare a lansat azi procedura de finanţare nerambursabilă pentru proiecte culturale, sportive şi de tineret.
Mâine se desfășoară cea de-a 22-a ediţie a Concursului de vinuri nobile din Carei, la motelul Vraja Viilor.
La Restaurantul Poiana Codrului a avut loc prima petrecere festivă, odată cu finalizarea lucrărilor de reamenajare și extindere.
Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, despre faptul că în perioada 14.03.2017, ora 23.00 (ora României) - 15.03.2017 ora 23.00 (ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.
Scopul campaniei de prevenire a violenţei sexuale Iubeşte Inteligent! a fost conştientizat şi asumat de către Surorile Piariste din Carei ca o necesitate în educaţia beneficiarilor pe care-i găzduiesc şi îi îndrumă.
Mâine, 15 martie, consilierii județeni se întrunesc în ședință extraordinară, de la ora 14.00, în sala mică de ședințe a Consiliului Județean Satu Mare.
Top-managementul companiei ALU MENZIKEN, dezvoltatorul investiţiei din comuna Medieşu-Aurit şi conducerea judeţului Satu Mare s-au întâlnit azi pentru a analiza stadiul derulării investiţiei.
Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor publice de conducere vacante de director executiv adjunct
Consiliul Local al municipiului Satu Mare este convocat în şedinţă extraordinară, pe data de 14.03.2017 ora 14.00.
Papa Francisc va face o vizită în România.
Agenţia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă prin Serviciul de Ocupare EURES Romania oferă 200 locuri de muncă vacante pentru munca sezonieră, ambalat fructe și verdețuri (regiunea Lérida).
17 martie este ultima zi până la care primarii pot să depune proiectele de dezvoltare în vedere obținerii finanțăriilor prin PNDL, potrivit declarațiilor făcute azi, în cadrul unei vizite la Satu Mare, de viceprim-ministrul Sevil Shhadeih.
Începând cu 26 februarie, cadre ale Detașamentului de Pompieri Satu Mare îl caută pe bărbatul dat dispărut în râul Someș în timp ce se afla la pescuit.
Centrul meteorologic regional Transilvania Nord anunță cod galben de ceață care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii