Prefectul Ioan Tibil a deschis azi seria de şedinţe de instruire a preşedinţilor și locţiitorilor birourilor electorale ale secţiilor de votare organizate pentru cele două scrutine electorale care debutează duminica aceasta. 

La Filarmonica de Stat „Dinu Lipatti” va avea loc, pe 5 decembrie, de la ora 19:00, un eveniment special care îmbină puterea muzicii cu profunzimea psihologiei: „Simfonia Iubirii”. 

Parteneriat pentru protejarea minorilor şi combaterea fumatului juvenil, încheiat la Palatul Victoria: „NU vinde tutun minorilor! Protejează-i!”.

Sătmăreanul Dorin Bob deține cel mai mare lot de alune din județ. Pe lângă lotul de 460 de hectare, plantat cu alune, în comuna Homoroade, a finalizat lucrările de pregătire pentru un nou lot, de 211 hectare, în localitatea Sâi.

Comisia Europeană a decis să trimită în judecată România și Bulgaria pentru că nu tratează corespunzător apele urbane reziduale și poluează mediul. Autoritățile române au avut la dispoziție aproape 10 ani ca să rezolve problema.

Campania de preluare a aparatelor electrice continuă. Vineri, 15 noiembrie, are loc o nouă acțiune de coletare de aparate electrice.

Rotaract Club Satu Mare susține dezvoltarea copiilor cu nevoi speciale prin donarea unui ansamblu de joacă Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Satu Mare.

Casa Județeană de Pensii Satu Mare  aduce la cunoștința pensionarilor stabiliți în străinătate, care nu au transmis  acest  document  care  atestă că sunt în viață,  să îl transmită  de urgență  instituției  noastre, pentru continuitatea transmiterii pensiilor.     

În weekend, sătmărenii pot testa două simulatoare de Impact Frontal și de Vehicul răsturnat, pentru a experimenta ce se întâmplă în timpul unei coliziuni, respectiv provocările unui vehicul răsturnat, pentru a descoperi sfaturi esențiale pentru situații de urgență.

Campania pentru locuri de muncă sigure și sănătoase 2023-2025, organizată la nivelul Uniunii Europene de către Agenţia Europeană pentru Securitate şi Sănătate în Muncă (EU-OSHA), are ca temă: ”Securitatea și sănătatea în muncă în era digitală”.

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) atenționează asupra unor probleme ce pot apărea în perioada ofertelor promoționale.

Șoferii au obligația să aibă mașinile echipate cu anvelope de iarnă, dacă pe șosea este polei, gheață sau zăpadă.

Netflix lansează o nouă funcție care permite utilizatorilor să revadă, în orice moment, secvențe din filmele și serialele favorite.

Șoferii care nu au asupra lor permisul de conducere nu vor mai fi amendați, prevede un proiect de lege aflat la Senat. 

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, la începutul ședinței de guvern de miercuri, 30 octombrie 2024, ajutorul financiar pentru firmele nou înființate.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii