În organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, în perioada 6 – 11 august 2019 la Satu Mare s-a desfășurat cea de a treia ediție a Taberei de cultură și civilizație pentru tinerii din Republica Moldova și Ucraina.

Cea de-a treia ediţie a Festivalului CareiFest la Carei a ajuns la final. Timp de nouă zile, din 29 iulie până în 6 august 2019, careienii şi nu numai s-au bucurat de evenimente variate pentru toate gusturile şi vârstele, informează Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”.

Duminică, 18 august la ora 12:00, va avea loc cea de-a LXIII-a ediție a Festivalului Folclorului Codrenesc ”Oțeloaia”, eveniment organizat de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare în colaborare cu Instituția Prefectului Județului Satu Mare, Primăria și Consiliul Local Homoroade.

Primăria Orașului Negrești-Oaș și RePatriot organizează în premieră ”Ziua Diasporei – Negrești-Oaș este Acasă”, cu scopul de a-i aduce mai aproape pe negreștenii care trăiesc în străinătate.

În organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Carei, prin Centrul Cultural al Municipiului Carei și în parteneriat cu Societatea Cultural- Patriotică „Avram Iancu” – Filiala Satu Mare, duminică, 25 august 2019, se va desfășura cea de-a XX – a ediție a festivalului „Zilele Iancului”, în localitatea Ianculești.

Primăria, Consiliul Local al oraşului Ardud, Consiliul județean Satu Mare şi Asociația Culturală „Dr. Augustin Mircea" Ardud organizează cea de-a VII-a ediție a Festivalului folcloric „Cetatea Codrului", în data de 16 august 2019.

Orașul Negrești-Oaș a deschis la începutul lunii august seria evenimentelor cultural-artistice de amploare reunite sub brandul „Zestrea Oașului”.

Primăria, Consiliul Local al oraşului Ardud, Asociația Culturală „Dr. Augustin Mircea” Ardud cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare organizează în data de 15 august 2019 o nouă ediție a Zilei Cetății Ardud.

Aseară, în sala de expoziții de la parterul Castelului Károlyi din municipiul Carei a avut loc vernisajul expoziției itinerante de icoane „Drumul Icoanelor”, a artistului iconar Ștefan Ferenczi.

Aseară s-a desfășurat cea de-a doua seară a festivalului AUGUSTFEST 12, eveniment organizat în cadrul celei de-a treia seri a festivalului CAREIFEST 2019.

A treia ediție a Târgului de produse tradiţionale, meşteşugăreşti şi artizanale ’’Produs de Oaş și Maramureş’’ se deschide joi, 1 august 2019, la Negrești-Oaș.

Florina Cercel a murit. Artista s-a stins din viață la 76 de ani. Marea artistă a murit în dimineața zilei de 30 iulie din cauza unui cancer la plămâni.

O întreagă serie de spectacole de păpuși distractive, pentru întreaga familie sunt incluse în programul celei de a 18-a ediții a Zilelor Partium. 

Festivalul CareiFest continuă azi, începând cu ora 20.00, cu prima zi din cadrul celei de-a douăsprezecea ediții a Festivalului AugustFest.

Duminică, în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din municipului Carei s-a încheiat evenimentul „Summer Sound Sessions” cu un concert memorabil susținut de formația de muzică veche CARMINA RENASCENTIA din Carei.

Trupa de teatru Harag György contribuie și în acest an la organizarea programelor culturale ale Zilelor Culturale Partium, astfel că patru spectacole de succes vor putea fi vizionate de iubitorii de cultură în cadrul Serile de Teatru Partium.

Miercuri, 31 iulie 2019, de la ora 18.30, la Castelul Károlyi din municipiul Carei va avea loc vernisajul expoziției itinerante de icoane „Drumul Icoanelor”, a artistului iconar Ștefan Ferenczi.

Luni, 29 iulie 2019, de la ora 17, în Parcul Dendrologic Carei, debutează cea de-a treia ediție a Festivalului CareiFest cu Ziua „JUNIOR”, un eveniment aflat la a doua ediție, dedicat în exclusivitate copiilor.

Cel de-al patrulea eveniment și ultimul din cadrul „Summer Sound Sessions” va avea loc duminică, 28 iulie 2019, începând cu ora 18.00, în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din municipului Carei și va fi dedicat muzicii renascentiste.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii