Ziua Îndrăgostiților e aici, iar cu această ocazie, Primăria Municipiului Satu Mare împreună cu Centrul Cultural "G.M. Zamfirescu" pregătește ceva cu totul special pentru sătmărenii care vor traversa Pasajul Corneliu Coposu în perioada 10-14 februarie.

Societatea Carpatină Ardeleană Satu Mare, Asociația Ecohuman ”Life Tree” și Asociația Multisalva au demarat proiectul ”Un Someș fără plastic”, un amplu proiect de conștientizare a populației privind reciclarea plasticului, potrivit celor declarate astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, de către conducerile celor trei asociații, respectiv János Márk-Nagy, Erzsébet Békéssy și Fülöp Szabolcs.

Vinerea aceasta, Cineplexx Satu Mare aduce pe marile ecrane cele mai noi filme ale sezonului.

Consilierii locali au votat joi, 26 ianuarie, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Satu Mare proiectul de hotărâre privind amplasarea monumentului Centenar dr. Vasile Lucaciu - Poarta Recunoștinței.

Vinerea aceasta, Cineplexx Satu Mare aduce pe marile ecrane cele mai noi filme ale sezonului.

”Pomona” de Alistair McDowall în regia lui Andrei Dinu, un nou spectacol în premieră pe țară al trupei ”Mihai Raicu”, va putea fi văzut duminică 29 ianuarie, de la ora 19;00, luni 30 și marți 31 ianuarie, de la orele 17:00. 

Vinerea aceasta, Cineplexx Satu Mare aduce pe marile ecrane cele mai noi filme ale sezonului.

Orașul Ardud se înfrăţeşte cu orașele Sîngerei (Republica Moldova) și Slănic (Prahova).

Personalitatea din centrul evenimentelor dedicate zilei naționale a fost Mihai Eminescu, cel care se năștea la 15 ianuarie 1850 și care ne-a lăsat o importantă moștenire culturală.

În cadrul întâlnirii săptămânale a prefectului Radu Roca cu șefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne a fost definitivat programul manifestărilor dedicate sărbătorii din 24 ianuarie 2023, Ziua Unirii Principatelor Române.

În 15 ianuarie îl celebrăm pe Mihai Eminescu, cărturarul nostru deplin, cel care a sintetizat toate marile valori ale creației spirituale românești. 

Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural ,,G.M. Zamfirescu” marchează Ziua Culturii Naționale printr-un eveniment interactiv cu tineri sătmăreni, iubitori ai poeziei și literaturii. 

Joi, 12 ianuarie 2023, ora 19:00, sala Filarmonicii, va avea loc primul concert simfonic din acest an. 

Trupa „Mihai Raicu" a Teatrului de Nord reia spectacolul în premieră națională „Freetime" de Gian Maria Cervo și Frații Presniakov. Duminică 8 ianuarie 2023, de la ora 19.00, iubitorii de teatru sunt invitați la o comedie tumultuoasă, o poveste despre granițe și confruntări.

În pragul noului an, ștrandul Aquastar Satu Mare vă așteaptă la o nouă baie nocturnă.

În a treia zi de Crăciun, orașul Negrești-Oaș și-a deschis casa și inimile pentru colindători și oaspeți dragi, în cadrul celei de-a XXIII-a ediții a Festivalului Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă. 

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii