Direcția de Asistență Socială Satu Mare și Asociația Stea aduc copiilor din Sătmărel bucuria experienței unei tabere de vară. Timp de cinci săptămani, copiii care au peste 6 ani vor participa gratuit la activități de educație nonformală prin care vor învăța lucruri utile prin joc. 

Festivalul Viei și Vinului din Beltiug va avea loc în perioada 20 – 21 august, iar organizatorii au pregătit pentru cele două zile spectacole de dans, spectacole de muzică ușoară și folclorică susţinute de artişti de renume, precum și un concurs de gătit la ceaun cu chef Bertici Kinga.

Până pe 31 august, cumpărăturile din Shopping City Satu Mare aduc surprize garantate utilizatorilor aplicației SPOT.

Clădirea Muzeului Județean Satu Mare urmează să fie reabilitată în perioada următoare prin proiectul de cooperare transfrontalieră EASYDOOR, finanțat prin  programul Interreg V-A România-Ungaria. 

Duminică, 31 iulie, la Hotarul Turț Băi – Cămărzana, a avut loc prima ediție a Festivalului Folcloric ”LA PORȚILE ZÂNELOR”.

La începutul lunii august, orașul Negrești-Oaș dă startul evenimentelor cultural-artistice de amploare reunite sub tradiționalul brand ”Zestrea Oașului”, cea mai mare sărbătoare a comunității negreștene.

Primul weekend de august va fi întâmpinat cu filme în aer liber la Tășnad, unde poposește Caravana Filmelor TIFF Unlimited pe 5 și 6 august.

Asociația Mondială a Fotografilor Maghiari își prezintă creațiile fotografice la Carei, în cadrul celei de-a XXI-a ediții a Salonului Internațional Fotografic Maghiar.

Pe 30 și 31 iulie, de la ora 19.00, Shopping City Satu Mare deschide ediția din acest an a Serilor de Astronomie, un eveniment inedit dedicat celor mici și celor mari deopotrivă.

Direcția de Cultură a Municipiului Carei vă invită vineri, 29 iulie 2022, de la ora 10.00, pe platoul din fața Monumentului Ostașului Român din municipiul Carei, la un scurt moment solemn dedicat Zilei Imnului Național.

Direcția de Cultură Carei a prezentat astăzi programul festivalului Carei Fest 2022.

Începând din 26 septembrie 2022 se reiau zborurile spre Roma de pe Aeroportul Internațional Satu Mare. 

Primăria orașului Tășnad a anunțat astăzi că a fost semnat contractul pentru construirea unui bazin cu apă dulce, trei tobogane, turn de lansare, spații tehnice și amenajări exterioare în cadrul Ștrandului Termal din Tășnad.

Festivalul Medieval de la Ardud, MedievArtFest Ardud, a devenit în decursul anilor un eveniment de interes național și chiar internațional, mii de persoane călcând în Cetatea Ardudului pentru a simți atmosfera medievală, pentru a se întâlni cu cavaleri și domnițe și pentru a cunoaște, pe viu, o parte din istorie.

Duminică, 31 iulie 2022, de la ora 13:00, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Turț, Primăria și Consiliul Local Cămărzana, organizează la Hotarul Turț Băi – Cămărzana, prima ediție a Festivalului Folcloric ”LA PORȚILE ZÂNELOR”.

În urma incendiului de vineri seară în care podeaua din partea superioară a construcției a luat foc, după ce un vizitator a aruncat o țigară aprinsă, Turnul Pompierilor va fi închis pentru reparații.

În cadrul celei de-a X – a ediții a programului Tezaure Umane Vii, la recomandarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, meșterul olar Istvanfi Gheza din Vama va primi titlul onorific de TEZAUR UMAN VIU.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii