Un grup de 12 elevi ai Colegiului Național Mihai Eminescu – membri ai Parlamentului European al Tinerilor (EYP) - au participat, sâmbătă, 16 iunie 2018, la evenimentul ”ROMÂNIA SALUTĂ VIENA!”, în cadrul proiectului dedicat Centenarului Marii Uniri: Centenarul în ipostaze identitare – RomânIA și EU.

După afișarea rezultatelor la examenul de Evaluare Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, au fost depuse un număr de 205 contestații, din care la Limba și literatura română 118, Limba și literatura maternă 11, Matematică 76. 

Cele mai dorite unităţi şcolare de către părinţii care au copii ce urmează să treacă în clasa a V-a şi-au stabilit testarea în aceeaşi zi: 19 iunie 2018. 

Doi elevi din județul Satu Mare au obținut media 10 la Evaluarea Națională din acest an.

Clădirea fostei Școli Generale nr. 13 din municipiul Satu Mare s-a transformat, dintr-o ruină, într-o clădire modernă în care, din toamnă, va funcționa Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Satu Mare. 

Pentru susținerea probei scrise la Malematică au fost prezenți azi 2.277 de candidați din 2.613 înscriși.

Aproape 150.000 de elevi au susţinut  proba la Limba Română din cadrul Evaluării Naţionale.

Penitenciarul Satu Mare a găzduit marți festivitatea de încheiere a anului școlar pentru deținuții care au urmat cursurile de școlarizare în unitatea de detenție.

Primăria Municipiului Satu Mare prin Centrul Multifuncțional ″ALTER EGO″ organizează pentru prima dată o tabăra de vacanță destinată copiilor care domiciliază sau au reședința pe raza municipiului Satu Mare și care au vârsta cuprinsă între 6 si 12 ani.

Biblioteca Vie este un concept interactiv care permite cititorilor un schimb de experiență direct cu cărțile citite.

Azi au început primele examene importante pentru elevi, cu proba scrisă la limba și literatura română.

În conformitate cu procedura privind stabilirea componenței comisiilor din centrele zonale de evaluare, Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare organizează duminică, 10 iunie 2018, începând cu ora 10.00,

Absolvenţii clasei a VIII-a au încheiat anul şcolar azi, 8 iunie, cu o săptămâna înaintea celorlalţi elevi pentru că aceştia vor susţine, luni, prima probă scrisă a Evaluării Naţionale.

Prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor constituie o prioritate naţională de intervenţie preventivă a Poliţiei Române pentru anul 2018, stabilită și la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

România este una dintre țările în care copiii întâlnesc cel mai des probleme pe net.

Elevii CN ”Mihai Eminescu”, Karina Szauftman (IXA) și Patrik Mihalca ( XA), au obținut PREMIUL III, cu proiectul WARCTIC la Concursul Național ”HAI ÎN VIITOR!”.

În cadrul evenimentului organizat de Centrul Cultural ”G.M.Zamfirescu”, Primăria Municipiului Satu Mare şi Consiliul Local Satu Mare dedicat ZILEI INTERNAŢIONALE A COPILULUI, Fundaţia Maria şi Radio Transilvania împreună cu partenerii evenimentului din acest an Teatrul de Nord şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare prezintă concursul aflat la cea de-a XI-a ediție: ”JOCURI DE COPII”, cu tema ”ACTORI JUNIORI”.

La Şcoala gimnazială "Mircea Eliade" s-a desfăşurat azi concursul judeţean "Ţigara, prieten sau duşman?".

Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare și Asociația OvidiuRO, în colaborare cu Rotary Club Satu Mare, organizează Gala Educatoarelor Sătmărene, miercuri, 30 mai 2018, începând cu ora 16.00, la Sala de evenimente Majestic, Bulevardul Unirii nr. 34 Satu Mare.

Ca lider al pieței aftermarket auto din România, Autonet Import acordă o importanță deosebită proiectelor de responsabilitate socială, mai ales în ceea ce privește tinerii și educația acestora.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii