Accident mortal în Andrid

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Ieri, 03 decembrie a.c., în jurul orei 22.00,  Inspectoratul pentru Situații de Urgență a fost alertat despre producerea unui eveniment rutier în localitatea Andrid. 

Apelul la 112 indica faptul că șoferul autoturismului implicat se află în stare de inconștiență.

Pentru gestionarea situației de urgență, cadrele militare ale Detașamentului de Pompieri Carei au intervenit  cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD, fiind solicitat și echipajul de Terapie Intensivă Mobilă de la nivelul județului.

La sosirea echipajelor, acestea au constatat faptul că informațiile din apel se confirmă, fiind vorba despre un autoturism care a părăsit partea carosabilă și s-a oprit în parapetul de pe marginea șoselei, rezultând rănirea șoferului: 

- bărbat, de aproximativ 20 ani, încarcerat, aflat în stare de inconștiență.

S-a procedat cu celeritate la extragerea victimei care ulterior a fost predată echipajului medical prezent la fața locului.

Aceasta  a  fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare dar pe parcursul drumului, victima a intrat în stop cardio respirator.

S-a început de urgență protocolul de resuscitare, însă, din nefericire, tânărul în vârstă de aproximativ 20  ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat de către medicul aflat pe ambulanță.

 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii