În data de 24.08.2016, în jurul orei 20.25, polițiștii Secției Rurale Gherța Mică au fost sesizați despre un eveniment petrecut pe un câmp de pe raza localității Bocicău.
Potrivit datelor oferite de managerul Serviciului de Ambulanță Județean Satu Mare, Gabriela Opriș, SAJ cheltuie lunar peste 50.000 de lei pentru reparația și întreținerea parcului auto.
În perioada 02.08 - 22.08.2016, poliţiştii locali au efectuat mai multe verificări în zona lacului Cubic în vederea depistării persoanelor care efectuează depozitări ilegale în această locaţie, ocazie cu care au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.500 lei.
În cursul zilei de azi, în jurul orei 12:03, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” al judeţului Satu Mare a intervenit pentru degajarea unei persoane înecate în albia răului Someş.
Un bărbat de 55 de ani din Botiz, care circula cu bicicleta pe drumul național, a fost accidentat grav de un element de caroserie al unui autobuz, decedând ulterior la spital.
Proiectul intitulat sugestiv Autostrada Nordului, care ar urma să lege Satu Mare de Suceava prin județele Maramureș și Bistrița Năsăud, a fost reluat de curând de Mișcarea Civică Colectivă.
Polițiștii Secției Rurale Gherța Mică au fost solicitați, printr-un apel 112 primit în data de 20.08.2016 la ora 09,30, să intervină pentru aplanarea unui scandal în localitatea Lechința, județul Satu Mare.
Un bărbat de 55 ani, bănuit că a sustras un telefon mobil, a fost identificat și prinsă de către polițiști. Prejudiciul a fost recuperat. De asemenea, o persoană de 18 ani, bănuită că a sustras suma de 600 euro, a fost prinsă de către polițiști.
Proiectul de hotărâre privind construirea unui magazin Lidl la Cap Pod Golescu, lângă Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena a fost aprobat, azi, de Consiliul Local Satu Mare.
Nori negri s-au abătut asupra celui mai însorit stat din SUA, marţi 9 august, a.c., umbrind seninătatea unei familii fericite de români din Phoenix, Arizona.
În urma controalelor efectuate în cursul acestei săptămâni, inspectorii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu Mare au depistat, în mai multe localuri din județul Satu Mare, o serie de nereguli, aplicând amenzi în cuantum de 3.600 de lei.
”În calitate de director executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Satu Mare, vă rog să-mi permiteţi să mă alătur nemulţumirilor manifestate de cetăţenii municipiului Satu Mare prin sesizările depuse la Instituţia Prefectului, la Primăria municipiului Satu Mare şi transmise Agenţiei pentru Protecţia Mediului
Guvernul propune reclasificarea orașelor în șapte categorii, iar a comunelor în două categorii în funcție de câțiva parametri ce iau în calcul noile realități sociale.