În cursul acestei săptămâni polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare și jandarmi ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare au organizat un eveniment stradal în zona Pieței de Vechituri, axat pe prevenirea infracțiunilor de furturi din buzunare, genți și din locuințe.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Satu Mare informează că în cursul anului 2017 au fost înregistrate 67 persoane accidentate, șase dintre acestea fiind accidentate mortal. Din păcate, numărul deceselor înregistrate anul trecut în accidente de muncă a fost același ca în anul 2016, însă a crescut numărul persoanelor accidentate.
Un nou exercițiu de alarmare publică se va desfășura miercuri, 4 octombrie când sirenele vor suna între orele 10 și 11.
Evenimentul constă dintr-o serie de prezentări susținute de profesori universitari şi cercetători renumiţi din diferitele domenii ale științei, cu scopul de a răspândi cunoștințe și de a populariza gândirea științifică.
Unul dintre cele trei puncte de trecere a frontierei de pe teritoriul judeţului Satu Mare care funcţionează acum doar temporar, în weekend, va fi deschis permanent în viitorul apropiat.
La data de 5 februarie, polițiștii din cadrul Poliției oraș Livada au organizat și executat o acțiune pe linia depistării și combaterii traficului cu țigarete de proveniență Ucraina.
Cuantumul ajutorului care se acordă în cazul decesului unei persoane asigurate în sistemul public de pensii sau al unui pensionar a crescut de la 1 ianuarie 2018, de la 3.142 de lei la 4.162 de lei.
Operatorul de transport public, Transurban Satu Mare, anunță că autobuzele de pe liniile speciale destinate elevilor NU vor circula în perioada 05.02.2018-11.02.2018 (vacanța intersemestrială).
La începutul lunii ianuarie datorită Asociației Culturală pentru Tinerii din Satu Mare (SZAFKE) orașul nostru a fost gazda pentru 44 de tineri din zece țări pentru un proiect de formare Erasmus+.
Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în ultimele zile, la frontiera verde, pe comunicații și în PTF, peste 14.400 pachete cu țigări de proveniență ucraineană care urmau să ajungă pe piața neagră de desfacere. 
Forma supremă a turismului montan de masă constă în parcurgerea traseelor turistice, care oferă bucuria mișcării în aer liber, încântă privirea și sufletul cu frumusețea și liniștea naturii.
Ministerul Afacerilor Interne şi Instituţiile Prefectului au elaborat un format standard al paginilor de internet, care facilitează accesul cetăţenilor la informaţiile publice, printre care eliberarea paşapoartelor simple, operaţiunile privind permisele de conducere şi înmatricularea vehiculelor.
Află că în județul Satu Mare sunt locuri de muncă vancate unde te poți prezenta, în anumite condiții, la concurs.
Mai multe râuri din regiunea de nord-vest a țării se află sub atenționare de cod galben, iar specialiștii Institutului Național de Hidrologie se așteaptă la depășiri ale cotelor de atenție pe afluenții din bazinele hidrografice aflate sub avertizare. 
Un sătmărean care a ajutat foarte multe persoane până în prezent are nevoie de ajutorul nostru.
AquaStar Satu Mare organizeaza sâmbătă, 3 februarie, între orele 22:00-2:00 o seară de baie noctură pe rimturi retro.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au identificat în trafic 5 conducători auto, cu vârste cuprinse între 30 și 50 de ani, care circulau cu viteze cuprinse între 102km/h și 130km/h, pe sectoare de drum cu viteza maximă legală permisă de 50 km/h, respectiv 70km/h.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii