Klaus Iohannis: Obiectivul principal este reîntoarcerea în clase a tuturor elevilor Foto: presidency.ro

Klaus Iohannis: Obiectivul principal este reîntoarcerea în clase a tuturor elevilor

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut astăzi o întâlnire cu ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în cadrul căreia au fost abordate teme privind sistemul educațional, precum și modalitatea de derulare și de finalizare a anului școlar 2020-2021, în condiții de siguranță pentru toți participanții la procesul de învățământ.

Au fost evaluate demersurile realizate pentru asigurarea măsurilor de protecție sanitară la nivelul unităților școlare. 

În ceea ce privește reluarea cursurilor după actuala vacanță, se vor aplica aceleași scenarii pe baza cărora s-a desfășurat activitatea didactică în acest semestru.

Obiectivul principal este reîntoarcerea în clase a tuturor elevilor cât mai curând posibil, dar acest lucru depinde direct de evoluția epidemiologică.

Președintele Klaus Iohannis a apreciat acțiunile Ministerului Educației referitoare la campania de vaccinare pentru comunitățile școlare și universitare și a evidențiat, totodată, necesitatea intensificării procesului de vaccinare. Imunizarea într-un număr cât mai mare a personalului din sistemul de învățământ va permite desfășurarea în siguranță a cursurilor, atât cadrele didactice, cât și elevii fiind, astfel, protejați împotriva infectării cu SARS-CoV-2.

O altă temă de discuție a vizat nevoia de consolidare a unor conduceri performante la nivel preuniversitar. În acest sens, în perioada următoare, Ministerul Educației va stabili metodologia și criteriile pentru organizarea concursurilor de ocupare a funcțiilor de directori și directori adjuncți.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii