La data de 7 mai, în jurul orei 17.15, pe raza municipiului Satu Mare, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare au depistat un sătmărean, de 35 de ani, care se afla la volanul unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.
Astfel, în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal.